Revista

CONFERINŢA ”De la contoarele clasice la cele statice în măsurarea consumului de energie electrică”

Conferinţa a fost susţinută de dl. ing. Aristide Faniciu, Director tehnic la AEM Timişoara, în data de 4 decembrie 2009, la Facultatea de Mecanică a Universităţii Politehnica din Timişoara, în cadrul Ciclului de Conferinţe PROGRES TEHNIC, organizate de Academia de Stiinţe Tehnice din România. La manifestare au participat specialişti de la AEM Timişoara, Universitatea ”Politehnica” din Timişoara şi ISIM Timişoara.

După prezentarea lucrării, s-au purtat discuţii pe marginea temei prezentate şi s-a desprins ideea necesităţii unei colaborări între Universitatea ”Politehnica” din Timişoara şi AEM Timişoara privind rezolvarea unor probleme de proiectare şi realizare a unor componente ale contoarelor electrice, probleme ce vor constitui baza unor teze de doctorat. Aceste probleme vor fi analizate şi rezolvate de specialişti de la AEM Timişoara sub conducerea ştiinţifică a cadrelor didactice de la Universitatea ”Politehnica” Timişoara.

Prof. dr. ing. Ioan Carţiş