Revista

Prof.Em.Dr.Ing. Gheorghița Jinescu, DHC. al UPT
la 75 de ani

Recunoscută ca un specialist redutabil în domeniul Ingineriei Chimice în țară și în străinătate, în data de 11 iunie 2013, Universitatea Politehnica din Timișoara i-a acordat titlul academic de Doctor Honoris Causa doamnei profesor emerit Dr.Ing. Gheorghița Jinescu de la Universitatea Politehnica București, Departamentul de Inginerie Chimică.

Doamna profesor Gheorghița Jinescu este un membru titular al ASTR, Secția de Inginerie Chimică. În această calitate, ca și pe linie didactică și de cercetare a avut de-a lungul timpului foarte multe colaborări cu Facultatea de Chimie Industrială și Inginerie a Mediului din UPT, materializate prin publicare de lucrări științifice în reviste de specialitate, finalizării de doctorate, granturi de cercetare obținute în cadrul competițiilor naționale și internaționale, participări la manifestări științifice naționale și internaționale etc.

Acordarea acestui titlu coincide cu aniversarea a 75 de ani de viață a doamnei Prof.Em.Dr.Ing. Gheorghița Jinescu. Membrii ASTR, Secția Inginerie Chimică, Filiala Timișoara au inițiat această acțiune și au contribuit la realizarea ei.

Și pe această cale îi dorim multă sănătate, succese în toate activitățile sale și valoroase colaborări în viitor.


La mulți ani Doamnă Prof.Em.Dr.Ing.Gheorghița Jinescu.


Membrii ASTR ai
Secției Inginerie Chimică,
Filiala Timișoara