S-a
născut la 15 noiembrie 1928 la Beiuş, în Bihor. Datorită foarte
bunei pregătiri dobândite ca elev al Liceului “Samuil Vulcan”
din Beiuş, îndeosebi în domeniul matematicii, după absolvirea
acestuia (în 1948) devine unul dintre studenţii eminenţi ai
Politehnicii din Timişoara, reuşit întâiul. Dedicat cu
seriozitate şi pasiune studiului, este angajat – încă student
fiind – de către marele profesor Plauţius Andronescu ca
preparator la catedra de Electrotehnică. Absolvă Facultatea de
Electrotehnică cu diplomă de merit, fiind reţinut în învăţământ
(disciplinele: Bazele electrotehnicii, în principal, dar şi
Măsurări electrice şi Matematici speciale). Parcurge succesiv
toate treptele ierarhiei didactice: asistent universitar (1952 -
1955), şef de lucrări (1955 - 1963), conferenţiar (1963 - 1969)
şi profesor (1969 - 1996). Din 1996 şi până la sfârşit (2006)
a fost profesor consultant. În 1998 a fost ales membru titular al
Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Înzestrat cu un remarcabil talent pedagogic (l-am numi chiar har), posesor al unei excepţionale pregătiri teoretice în domeniile fizicii şi matematicii, a predat la cel mai înalt nivel cursul de Bazele electrotehnicii timp de 44 de ani, înscriindu-şi numele în şirul marilor dascăli ai învăţământului electrotehnic românesc, ca autentic continuator al Profesorului Plauţius Andronescu. Pasionat de cercetarea ştiinţifică fundamentală, a adus de-a lungul anilor numeroase contribuţii teoretice originale, precum: noi teoreme de reciprocitate în electrodinamica clasică; stabilirea – pe cale termodinamică – a formelor locală şi integrală ale bilanţului energetic al câmpului electromagnetic în teoria Maxwell-Hertz şi, pe această bază, a expresiei densităţii de volum a forţelor exercitate de câmp asupra mediilor lichide neliniare (problemă mult dezbătută – adesea contradictoriu – în literatura de specialitate); dezvoltarea teoriei macroscopice a câmpurilor electrocinetice distribuite pe suprafeţe, inclusiv prin definirea unor noi concepte cantitativ – matematice.
Datorită calităţilor organizatorice deosebite, Profesorul Ioan De Sabata a deţinut diverse funcţii de conducere: prodecan al Facultăţii de Electrotehnică (1960 - 1966), respectiv prorector al Politehnicii din Timişoara (1966 – 1976 şi 1978 - 1981). În această ultimă calitate, a iniţiat şi organizat în anul 1971 primul concurs profesional al studenţilor, purtând numele întemeietorului învăţământului superior tehnic din Banat şi prim rector al Politehnicii – Traian Lalescu. Concursul, desfăşurat la disciplinele fundamentale, a fost ulterior generalizat la nivel naţional. Timp de zece ani, fără întrerupere, faza naţională a domeniului electric a fost găzduită de Facultatea de Electrotehnică din Timişoara.
De-a lungul anilor şi deceniilor petrecute împreună, personalitatea luminoasă a Profesorului Ioan De Sabata nu a încetat să ne impresioneze pe toţi membrii catedrei, să ne influenţeze şi să ne inspire în propria conduită, atât ca dascăli cât şi în general, ca oameni.
Cele 44 serii de studenţi pe care le-a învăţat Bazele electrotehnicii, îi datorează Profesorului începutul specializării lor. A slujit toată viaţa învăţământul cu dragoste şi pasiune, cu devotament, animat de credinţa profundă în rostul formativ-educativ al acestuia. Iar atunci când aceste coordonate definitorii s-au relativizat prea mult (“nemaiînţelegându-le”), a preferat să renunţe – cu regret, desigur, dar înainte de vreme – la activitatea didactică…
În 28 august 2006 firul vieţii Sale s-a rupt în mod neaşteptat, lăsând neterminate atâtea proiecte de cercetare, coordonare şi sistematizare. Şi chiar dacă acum nu mai este fizic prezent la catedră, noi tot aici îl vom simţi, în mintea şi în sufletele noastre, ca luminoasă garanţie a continuităţii Spiritului Şcolii, nu doar ca profesiune – ci ca o vocaţie, ca un destin.
Prof.dr.ing. Dumitru DABA
